Masajul anticelulitic REVICEL este soluția ideală împotriva aspectului neplăcut de coajă de portocală și a vergeturilor. Acest tip de masaj se efectuează local, în zonele afectate de celulită (fese, șolduri, abdomen, brațe, etc.) prin mișcări profunde și repetate cum ar fi: fricțiuni, frământări, ciupituri cu degetele mâinilor. Masajul anticelulitic REVICEL nu este un masaj de relaxare și poate genera uneori durere deoarece se acționeaza insistent pe zonele afectate.
Se recomandă evitarea zonelor intime la aplicarea masajului iar după utilizare spălați mâinile cu apă și săpun din abundență. Opțional, puteți folosi mănuși chirurgicale pentru a evita depunerea cremei sub unghii, mai ales dacă aveți unghii mari.
Efectul benefic al masajului anticelulitic REVICEL se datorează acțiunii directe a extractelor de ardei iute și alge marine asupra straturilor profunde ale epidermei.
Extractul de ardei iute restabilește circulația sangvină în timp ce extractul de alge marine accelerează procesele naturale de regenerare, redând împreună cu celelalte ingrediente active ale cremei fermitatea și elasticitatea pielii.


